luni, 11 mai 2020

O grădiniță închisă este grădiniță?



Cum vor sta lucrurile în viitor?


Sigur că deschiderea grădinițelor va necesita strategii complexe de reamenajare a spațiului, timpului, alocat diferitelor activități, procedurilor de protecție și igienizare, precum și evaluarea și monitorizarea stării de sănătate a copiilor și personalului. Să presupunem că la data ridicării interdicției de funcționare, grădinițele vor avea pregătite toate aceste măsuri și vor începe imediat să le pună în aplicare. Va urma momentul re-întâlnirii cu părinții și copiii. Părinții își vor exprima temerile, îndoielile și cerințele cu privire la noul mod de a proteja copiii. Unii dintre ei vor amâna momentul re-întoarcerii la grădiniță sau înscrierii (în cazul copiilor care nu au mai fost până atunci), alții vor modifica programul (preferând un program scurt, fără masă și / somn).

Grădinițele vor face eforturi de a restabili încrederea familiilor, având însă cuibărită în minte propria teamă legată de momentul (posibil) în care cineva din grădiniță (adult sau copil) va fi pozitiv la testul Covid 19. Aceasta este „scena de temut”, angoasa cu care psihicul nostru se luptă deși ea este conținută char într-o parte inconștientă a lui. Nu știm deocamdată care vor fi procedurile pentru o astfel de situație dar ne putem imagina că se va desfășura o anchetă epidemiologică și de că toți cei care au intrat în contact cu persoana pozitivă (colegii de grupă, educatorii, îngrijitoarele) vor fi obligați să rămână două săptămâni... acasă. De asemenea, ne putem pune în pielea părinților ai căror copii sunt printre cei cu care persoana pozitivă a intrat în contact...

Ce putem face?




Mai multe lucruri decât am crede la prima vedere. Nevoie de ajutor au atât gradinitele care încearcă să supraviețuiască si sa se pregătească pentru momentul în care vor avea din nou permisiunea de a primi copii cat si familiile.
Iata cateva exemple de acțiuni concrete:
1)    Grup de lucru cu personalul grădiniței, cu teme precum: „Dificultăți și temeri”, „Relația grădiniță – părinți (sub diferite aspecte financiar, relațional, juridic, medical)”, „Pregătirea pentru redeschiderea (noi modalități de funcționare)” etc
2)    Seminar pentru familiile cu copii în grădiniță (participarea managerului, directorului educațional sau psihologului) pe diferite teme. Include o prezentare a temei, întrebări și răspunsuri de la familii. Temele pot să fie sugerate de grădiniță în funcție de specificul ei.
3)    Grup de lucru cu familii (o persoană din grădiniță participă). Grupul de lucru se centrează pe o temă propusă / creată de participanți. Are ca obiectiv exprimarea dorințelor, temerilor, speranțelor, emoțiilor, gândurilor, viselor; problematizarea acestora și construirea unor soluții posibile.
Însă pentru orice fel de intervenție, este nevoie ca grădinița sa o considere utila si oportună.

Mod de desfășurare – pe Zoom.

Durata – orientativ 1,30 – 3 ore / activitate.

Alte precizări:
Pentru grupurile cu participarea părinților, prezența copiilor este permisă.
Participanții sunt invitați să exprime liber conținuturile proprii, spontane iar acestea ulterior sunt prelucrate de moderatori și de grup.
Moderatorii nu oferă rețete standard. (Mai ales că situația actuală este inedită pentru toată lumea și necesită creativitate). 
Moderatorii sunt: psihoterapeuți membrii ai Asociației Internaționale de Psihanaliză de Cuplu și Familie. Echipele sunt fie de psihologi fie interdisciplinare. Cele din urmă pot cuprinde medici, avocați, etc.
Când este cazul, activitățile pot să fie transformate în alte dispozitive de lucru, funcție de specificul activității.
În concluzie, fiecare activitate este personalizată pe specificul instituțional.

Principii bibliografice

De la declanșarea pandemiei, psihanaliști, antropologi, psihologi din toată lumea scriu despre impactul ei și despre efectele asupra psihicului individual, familial și de grup. Printre ei Eduardo Grispom, Serge Tisseron, Boris Cyrulnik, Bernard Golse, Virgina Ungar.
Tema ”Kairos și Cronos” a fost  prezentată de Anca și Claudiu Ganciu la Lisabona, în 2019, la conferința internațională ”Time and family” organizată de Asociația Internațională de Psihanaliză de Cuplu si Familie.

vineri, 8 mai 2020

O grădiniță închisă este grădiniță?


Cum stau lucrurile acum?


 În condițiile închiderii grădinițelor începând cu luna martie 2020 până la o dată care pare, în acest moment, incertă din pricina pandemiei cu Covid 19, familiile sunt nevoie să asigure supravegherea, îngrijirea și educația copiilor, inclusiv joaca, acasă. Avem în vedere părinții care consideră grădinița necesară și aleseseră să beneficieze copiii  lor de ea.

Fiecare grădiniță are o poveste a ei, niște principii călăuzitoare în virtutea cărora funcționează, și, pe lângă respectarea programei de învățământ, propune activități pe care le consideră utile pentru copii (limbi străine, teatru, muzică, sporturi, pictură, ateliere de dezvoltare emoțională). Principiile, valorile și fantasma originară sunt mai vizibile în sfera grădinițelor particulare, a căror supraviețuire depinde  de modul în care familiile rezonează la propunerile lor.

Începând cu luna martie, copiiii sunt lipsiți de toate aceste activități, de interacțiunea cu colegii și educatorii lor, de spațiile cunoscute (curte, săli de clasă, săli de activități opționale, săli de mese și dormitoare), de joaca specifică și de grup.

Starea de izolare produce efecte polarizate astfel:

1)      Polul Cronos în care evenimentele sunt în prezent, în desfășurare: copiii stau acasă, părinții încearcă să se substituie grădiniței, grădinițele încearcă să se substituie grădiniței. Toți, și familia și grădinița, încearcă să supraviețuiască. Toți partenerii implicați în interacțiune, Copil – Părinți – Grădiniță întreprind acțiuni în regim de urgență, acțiuni pe care nu le-au prevăzut și pentru care nu s-au pregătit (exemplu – grădinițele organizează reuniuni pe Zoom pentru copii și părinți, trimit fișe pe care familia să le lucreze cu copiii, cântece și idei de jocuri, etc.)

Dar în afara activităților vizibile, există și o lume interioară:

·         A copilului care duce dorul colegilor, jocurilor, care își pune întrebări despre ceea ce se întâmplă, care elaborează vise și fantasme, temeri și dorințe.

·         A părinților, cu angoase și speranțe, cu fantasme de contaminare și protejare, cu afecte dintre cele mai intense (furie, frustrare, revoltă, etc.), cu eforturi interioare de reamenajare a timpului și spațiului familial.

·         A personalului grădinițelor care resimte lipsa activității pentru care s-a pregătit și din are îș câștigă existența, speranțe, temeri și eforturi de a crea servicii de educație preșcolară online.

2)      Polul Kairos în care se află efectele acestei perioade, adică evenimentele din viitor, de după redeschiderea grădinițelor. Dacă pentru evenimentele din prezent (Cronos) a fost nevoie să observăm, pentru cele din viitor (Kairos) este nevoie să ne imaginăm.