duminică, 19 mai 2019

Zilele Enrique Pichon Riviere - ediția a-VI-a Vama 3 - 9 august 2019

Filiația și afilierea sunt în esență tema oricărei psihoterapii, într-un mod explicit, în terapia de cuplu și familie și, în unul implicit, în psihoterapia psihanalitică individuală. A înscrie un copil în curgerea generațiilor familiei sale este în esență rolul complexului Oedip.  Prin Oedip copilul descoperă bariera incestului, ea este valabilă și față de celelalte rude care fac parte din arborele său genealogic. 
La rândul său, adult fiind, se va întâlni cu problema realizării unei familii. Capacitatea sa de a face față acestei situații este o temă frecventă care pune în discuție corpul său, capacitatea sa de a se ”afilia”, întregul aparat psihic, sexualitatea și narcisismul său. 

Cele două teme sunt fundamentale în realizarea unei ființe umane și pun la rândul lor în discuție teme cum este complexul Oedip, incestul, relația și legătura. Iar toate acestea se regăsesc în relația pacientului (individ, cuplu, familie) cu terapeutul. 

Locul de desfășurare Vama, județul Suceava, pensiunea Bucovina Lodge

Perioada - 3-9 august 2019.

Invitatul din acest an este Philippe Robert, profesor la Universitatea  Paris Descartes, membru SPP (Societatea Pariziană de Psihanaliză), membru în SFPPG (Societatea Franceză de Psihoterapie Psihanalitică de Grup), reprezentant în secțiunea de cuplu și familie din EFPP, membru în consiliul științific AIPCF
În cele două zile coordonate de Philippe Robert, vor prezenta situații clinice: Ioana Cozma și Octavian Lozinschi

Celelalte zile vor fi coordonate de:
Alina Iliescu – Mitul fondator; prezentare analiza instituțională; prezentare situație clinică Maxim Moşnoi
Claudiu GanciuGrupul intern; problematica fraternă este un subiect al terapiei? = situație prezentată de Smaranda Grosu
Anca Ganciu – Parentalitate; „Interacţiunile fantasmatice” (articol din volumul „Arborele vieţii” – Serge Lebovici); prezintă o situaţie clinică Daniela Neculai
Cristina Călărăşanu – Copilul insuficient de bun (Faustier) și Adopţie; este adopția o stare psihologică sau un act social și juridic? - prezintă Adina Alexandrescu
Octavian Lozinschi – Funcţia alfa; prezintă Liliana Rădulescu; Film: Like Father, like Son (2013)